Wednesday, 18 November 2009

Despre prieten(ie)

S-a scris atât despre prietenie, încât nici un muritor nu mai poate spera să aducă ceva nou, ceva original, ceva ce nu s-a spus ori scris deja. Şi totuşi, viaţa ne aduce mereu, mereu în faţa aceloraşi fapte, aceloraşi locuri, aceloraşi idei ... nu putem spera decât că viaţa nu e chiar un cerc închis, ci măcar o spirală. Că reuşim să fim un pas mai departe decât ieri.
Spuneam multor amici că am un prieten bun, iar timpul nu contează în prietenia noastră. Nu contează faptul că ani în şir am locuit în oraşe diferite, nici că alţi ani am locuit în tări diferite. De fiecare dată când ne vedeam era de parcă ne văzusem cu o zi înainte şi puteam umple anii în câteva clipe. Spuneam asta tuturor celorlalţi ...
Azi, însă, stau şi ... reconsider.
Acelaşi bun prieten cu care nu era nevoie să discut zilnic, ori săptămânal, nici măcar o dată pe lună ... lasă loc dezamăgirii. Oare în secolul 21, când a da un telefon este unul dintre cele mai uşoare lucruri, când ani de-a rândul nu conta, a devenit de-odată important. Când emailul nu costă aproape nimic. Când timpul investit se reduce la sub cinci minute.
Să fie mândria de a nu fage primul gest mai mare decât dorinţa de a ţine prietenia în viaţă?
Ouikumene?

No comments: