Duminică - odihnă şi refacere

Din categoria „odihnă şi refacere” am avut săptămâna asta o tură de căţărare combinată cu o sesiune prelungită de bancuri.

Prins vreme superbă şi drum nu foarte aglomerat. Râs pe drum până durut maxilarele. Montat manşă în Vărăria Mică, relaxat, încercat varii abordări pentru traseu (cam scurt), râs, glumit, respirat aer curat, zâmbit foaaarte larg. Apoi plănuit cântat chitara.

Doar că socoteala nu s-a mai potrivit. Venit cioban, anunţat că alt cioban căzut şi lovit tare. Înhăţat trusa şi fugit. N-am mai alergat atât de tare la deal din clasa a treia. Abia mă mai trăgeau picioarele. Ciobanul era rupt. La propriu. Lovit peste tot de parcă l-ar fi bătut ursul. Comatos. Şi mirosea atât de infiorător încât, vorba unui bun prieten medic, cu care încercam să-l stabilizăm, „instinctul de conservare îmi spunea să mă arunc pe geam”. Noroc că eram „la parter”. Mi-am învins şi instinctele şi am continuat să-l oblojim pe individ. După mai mult de jumătate de oră era gata de transportat. Cărat până la cantonul salvamont de unde l-a preluat ambulanţa. După aproape două ore de la incident era la spital, viabil. Rupt, dar fără lipsuri la inventar. A trebuit, însă, să-l recuperăm pe doctor din oraş, aşa încât am ajuns înapoi la cabană după miezul nopţii.

Iar aici ne-am putut relaxa. Berea a fost aproape la fel de dulce ca ambrozia. Puţin cântat, apoi bancuri. Vreo trei ore de bancuri care curgeau unul după altul, care mai haios decât precedentul...

Am plecat la somn pe la după ora 5 când se lumina de zi.

Duminică a fost o zi plină. Trezit devreme, condus j’de kilometri, căţărat, alergat, cărat...

Cu adevărat „odihnă şi refacere”.

Un singur regret mă încearcă. rrr

edit: omu' a ieşit din comă. Hopul cel mare a trecut.